Mă uit în oraş

Dacă ne-am uita în oraş ca într-o oglindă, ce am vedea?

facebook.com/daniel.maracine.photographer

Oraşul prăfuit, al enclavelor de sărăcie, al străzilor noroioase, al noilor drumuri de viteză, al clădirilor lăsate să se năruie sub ochii noştri, al clădirii Primăriei în care cetăţenii nu au voie la şedinţa publică, al parcurilor năpădite de biserici, al oamenilor străzii, al haitelor de câini sălbăticiţi, al parcărilor oriunde, al dezvoltărilor imobiliare cu orice preţ, al traficului exasperant, oraşul gardurilor de 2m ca la cazarmă, al grădiniţelor insuficiente, al ălora care îţi spun că nu poţi fotografia casă sau stradă, al gunoaielor aruncate aiurea, al trotuarelor îngustate, al băncilor plasate în mijlocul intersecţiilor, al tinerilor şomeri care împart câte 3 o garsonieră, al mobilierului urban de 5 feluri într-un singur metru pătrat, al cazinourilor şi farmaciilor, al cinematografelor de centru pustii şi al mall-urilor de câteva hectare, al blocurilor reabilitate tricolor, al scandalului anual pentru subvenţia la căldură, al domniei atotputernicelor Luxten şi Apanova, al merțanelor parcate pe trecerea de pietoni, al scrumierelor golite din mers din maşină

suntem noi.

Pentru că oraşul e un produs cultural. El reprezintă ce suntem şi putem noi toţi luaţi la grămadă, ca societate. Aici se regăsesc regulile pe care le vrem respectate, funcţiunile, spaţiile şi construcţiile dorite şi legitimate. Noi toţi producem ceea ce se cheamă oraş. Oraşul este după chipul şi asemănarea noastră.

Ferentariul şi Cotroceniul, Rahova şi Balta Albă, Primăverii şi Centrul Istoric şi ce reprezintă ele acum, tot noi le-am făcut. După 20 de ani, avem puţine scuze pentru felul în care arată acest oraş, pentru că el a devenit al nostru, teoretic şi practic. Nu voi intra aici într-o discuţie despre percepţii, fenomene sociale şi altele asemenea. Cea mai simplă explicaţie e că din 1990 încoace, prin alegeri locale şi alte instrumente, decizia e la noi. Am votat de fiecare dată, noi, primari şi consilieri. Şi dacă n-am votat, decizia tot a noastră a fost, şi a arătat ce am crezut noi că trebuie să (nu) facem pentru oraş. Primarii, consilierii, agenţiile de tot felul, fac fix atât şi ce li se cere să facă.

Pentru multe lucruri nu avem nevoie nici de primar şi nici de consiliu: de la hârtii aruncate pe jos până la a urca în metrou fără să mai aşteptăm ca ceilalţi să coboare sau la lipsa de bună voinţă faţă de ceilalţi în trafic, sunt lucruri pe care (nu) le facem noi pentru noi.

 

Vă rog să îmi spuneţi: cu ce ne mândrim noi, ca oraş, şi am realizat din 1990 încoace? Aş vrea să nu răspundeţi Naţional Arena sau Podul Basarab, deşi mi-e teamă că asta ar ilustra perfect cine suntem.

Advertisements

4 thoughts on “Mă uit în oraş

  1. La sfarsit este o intrebare care pare retorica dar daca facem un exercitiu putem sa gasim si un raspuns. In anumite topuri, mai mult sau mai putin stucturate, Bucurestiul ocupa locuri fruntase. Din aceste topuri rezulta ca Bucurestiul este un fel de Insula a Placerilor din povestea Pinocchio. Poate fi si asta un element de mandrie? As fi vrut sa il asemuiesc pe Primar cu Pinocchio dar Pinocchio este mult prea ingenuu.

    Mai mult… Leader-ii de oras dau tendintele pe care le-ati remarcat in eseu (pestele de la cap se-mpute). De aceea trebuie sa mai remarc si o initiativa pornita din directia opusa, a asociatiei .Salvati Bucurestiul condusa de Nicusor Dan care functioneaza pe baza de voluntariat si entuziasm si care se lupta pentru un oras normal, modern si o viata urbana de calitate

    • Florin, e o intrebare retorica, dar mi-ar fi placut ca cei care au citit sa si-o puna si ei si sa caute un raspuns. Mie personal mi-ar fi placut sa spunem ca dupa 1989 am reusit macar rezolvarea unei probleme din oras. Insa ideea centrala a postarii mele este ca orasul nu e al liderilor/primarilor, ci al nostru, si ca orasul reflecta ce suntem noi. Liderii sunt lideri daca au aceasta recunoastere din partea locuitorilor. Ne place sau nu, deciziile publice luate la nivel de Bucuresti au fost contestate de oameni in foarte mica masura. Chiar daca unele nu ne multumesc, asta nu se vede. Stiu, exista un grup de organizatii si oameni care se implica, dar la scara orasului, e foarte putin. Indirect, direct, noi toti am legitimat directiile de dezvoltare de pana acum.
      Cat despre Nicusor Dan, il cunosc, l-am sustinut si inca il sustin (a se vedea postul meu anterior in care am mentionat de ce abordarea sa inca nu ma multumeste pe deplin, macar dintr-un anumit punct de vedere). Nicusor Dan ramane un simptom si nu e solutia. Solutia ar fi sa ne implicam noi toti mai mult in decizii care privesc orasul, indiferent de cine e primarul.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s