Şi evacuaţii au drept de vot

Chestiunea locuirii sociale şi cu precădere cea a evacuărilor efectuate în urma retrocedărilor ilustrează perfect legătură dintre corupţie şi sărăcie.

  1. Retrocedările: asupra lor pluteşte întotdeauna suspiciunea de corupţie, pentru că până la urmă imobilele nu mai ajung la proprietarii de drept, ci în patrimoniul unor companii care cumpără drepturi litigioase. Cum se fac aceste retrocedări ridică semne de întrebare, sunt tot felul de cazuri în Bucureşti care pot ilustra drumul alambicat în instanţa al imobilelor retrocedate.
  2. Evacuaţii – cei care locuiesc în aceste clădiri au închiriat de la stat, Administraţia Fondului Imobiliar (AFI)/fost ICRAL aceste locuinţe. Ei ştiu de cele mai multe ori de ani de zile că urmează a fi evacuaţi şi au dosare la primării pentru locuinţe sociale. Nici nu (mai) contestă retrocedarea. Numai că ei nu sunt niciodată o prioritate. Pe măsură ce avansează retrocedările, creşte şi numărul de cereri de locuinţe sociale. Ce aşteaptă autorităţile locale să se întâmple ? Cât mai rezistă oraşul cu un număr crescând de oameni în stradă ?
  3. Că problema e ignorată cu nonşalanţă de autorităţi stă dovadă faptul că o parte din cei care au plecat de pe Berzei/Buzeşti pentru construcţia Bulevardului Uranus şi-au găsit spaţiu de locuire tot printre familii care urmează a fi evacuate, cum se întâmplă acum în Vulturilor 50.
  4. Mă întreb : cine şi cum primeşte locuinţă socială dacă aceste cazuri, sociale şi devenite urgenţe, sunt ignorate? Şi aici suspiciunea de corupţie pluteşte asupra felului în care primăriile dau locuinţe.
  5. Suspiciunea de corupţie e mare şi pentru că lipsa de transparenţă e totală. Opacitate absolută adică. Care e fondul locativ al primăriilor am ştiut vreodată ? Nu. Vorbesc atât de AFI, cât şi de primăriile de sector şi primăria mare. Dincolo de faptul că sunt ocazia perfectă pentru a genera şpagă de luat (ştiu cazuri de consilieri municipali care au spus unor tineri că ar costa în jur de 10.000 euro pentru a le împinge dosarul în faţă, pe listă), locuinţele sociale ale primăriilor servesc la a ţine aproape susţinătorii si clienţii de partid. Adică nu pot să nu mă gândesc decât la asta în condiţiile în care cresc cererile iar primăriile îşi aruncă una în curtea alteia pisica alocării de spaţiu locativ.
  6. Ce fac oamenii care ajung în stradă, când nu ajung să locuiască cu alţi evacuabili sau la familiile prietenilor? Mulţi au copii care merg la şcoală, alţii au slujbe din care se întreţin. Fără locuinţă, vor cădea în cercul vicios al sărăciei din care greu mai pot ieşi.
  7. E campanie electorală. Vom fi din nou revoltaţi că unii dintre cetăţeni îşi vând votul. De ce nu ? Eu nu mi-l vând, dar spun că dacă unul dintre candidaţi pune în dezbatere publică subiectul evacuărilor, sărăcia şi corupţia din jurul retrocedărilor şi al locuirii sociale, mă gândesc să-l iau serios în calcul la vot. Pentru că e o trăsătură de sistem. Că asta cu mândria de a fi român sau nu, creştin sau nu, basist sau nu, nu ţine deloc de foame şi de adăpost şi nici loc de politici anti-sărăcie. Asigurarea unei locuinţe (şi aici includ şi subvenţionarea chiriilor şi alte forme de asigurare a unui adăpost) ar trebui să fie o prioritate pentru toţi şi să ne gândim întâi la asta înainte de a le cere acestor oameni să se ducă să muncească. Cei mai mulţi dintre ei chiar muncesc şi neavând locuinţă, îşi vor pierde locul de muncă, copiii nu se vor mai duce la şcoală, şi uite aşa le uşurăm drumul spre sărăcie. E uşor să spui la muncă sau la şcoală stand pe fotoliu cu cafeluţă în mâna.

Situaţia asta cu evacuaţii e foarte convenabilă pentru primari şi consilieri, că evacuaţii sunt de obicei romi, săraci, ne-educaţi şi nu se supără nimeni că vor ajunge în stradă. Autorităţile locale rămân cu locuinţe sociale din care să mai facă şi cine trebuie un ban, sau pentru care tot cine trebuie şi poate va cere voturi la schimb.

Apropos: dacă oamenii aceştia nu mai au adresă pe buletin, ei unde votează?

PS: 15 septembrie 2014, de la 09h00, Vulturilor 50, sector 3: http://fcdl.ro/jur-de-100-de-persoane-din-sectorul-3-sunt-aruncate-strada/

 

Un alt fel de masura sociala pentru locuire vine din Hackney (Londra)

In vara am avut placerea sa il cunosc pe Mustafa Korel la Londra, un tanar ce candideaza independent pentru pozitia de primar in borough-ul Hackney la alegerile locale din 2014 (un borough e un fel de sector sau district mai mic, unul din cele 32 ale Londrei, cu o structura administrativa ce cuprinde un primar si un consiliu, la fel ca sectoarele din Bucuresti).

Pe platforma Hackney First a propus in cadrul unei dezbateri publice intre toti candidatii pe tema locuirii infiintarea unei agentii locale care sa intermedieze intre chiriasi si proprietarii care inchiriaza, in asa fel incat proprietarii sa nu mai stea cu imobilele goale iar chiriasii sa poata plati o chirie mai mica. Este incurajata inchirierea pe termen lung, acest lucru fiind in avantajul tuturor partilor. In Londra, chiar si Hackney a devenit, in anumite zone, un district scump. Principalii beneficiari ai acestei masuri sunt cei care desi au venituri nu se incadreaza in schema de locuinte sociale si nu isi mai permit sa plateasca chiriile din ce in ce mai ridicate din Hackney.

Surpriza a venit acum cateva zile cand Consiliul din Hackney (cu o majoritate a Labour Party – partid de stanga) a adoptat propunerea lui Mustafa Korel si a infiintat The Letting Agency (un fel de agentie de inchiriat/imobiliara publica), ce va deveni operationala in 2014. Astfel, proprietarii nu mai stau cu imobile neocupate si primesc o chirie chiar si atunci cand ele nu sunt inchiriate, in timp ce chiriasii vor putea plati o chirie mai mica si au o mai mare siguranta cand stau cu chirie (nu mai risca sa fie dati afara atunci cand nu isi mai permit, sa spunem, un cost mai ridicat al chiriei si al altor cheltuieli). Consiliul si Agentia nu impun nimic, proprietarii sunt invitati sa intre in schema iar cei care doresc sa inchirieze sunt incurajati sa devina chiriasi de lunga durata.

Genul acesta de masura ar fi la fel de utila si la noi si ar putea face parte dintr-o politica mai ampla de locuire sociala. In momentul de fata politica de locuire in Romania apartine autoritatilor locale si singurele masuri de care stiu sunt acele locuinte pentru tineri (consiliul construieste locuinte, de multe ori in afara orasului si fara bune conexiuni de transport) la care astepti ani de zile, eventual pana iesi din schema (ca ai depasit varsta legala ca sa mai fii beneficiar), si locuintele de urgenta (adica Turnurile Sitraco din Piata Natiunile Unite unde stau oamenii din casele cu bulina atunci cand sunt consolidate). In tot acest timp, diverse categorii de oameni se zbat sa isi asigure un acoperis deasupra capului, de la cei evacuati in strada pentru ca fostii proprietari si-au recuperat proprietatile revendicate, pana la familii tinere care nu isi permit sa plateasca chiriile din ce in ce mai mari raportat la veniturile familiei. Timp de 24 de ani nu s-a discutat nici la nivelul municipalitatii si nici la nivelul sectoarelor nimic despre locuinte si locuire dar Bucurestiul a devenit un oras din ce in ce mai scump.

Ar fi timpul sa o facem. Avem exemple de locuire sociala peste tot in Europa si am putea dezbate sa vedem ce se potriveste cel mai bine la Bucuresti. Totodata, nimic nu ne opreste sa inovam.