Mă uit în oraş

Dacă ne-am uita în oraş ca într-o oglindă, ce am vedea?

facebook.com/daniel.maracine.photographer

Oraşul prăfuit, al enclavelor de sărăcie, al străzilor noroioase, al noilor drumuri de viteză, al clădirilor lăsate să se năruie sub ochii noştri, al clădirii Primăriei în care cetăţenii nu au voie la şedinţa publică, al parcurilor năpădite de biserici, al oamenilor străzii, al haitelor de câini sălbăticiţi, al parcărilor oriunde, al dezvoltărilor imobiliare cu orice preţ, al traficului exasperant, oraşul gardurilor de 2m ca la cazarmă, al grădiniţelor insuficiente, al ălora care îţi spun că nu poţi fotografia casă sau stradă, al gunoaielor aruncate aiurea, al trotuarelor îngustate, al băncilor plasate în mijlocul intersecţiilor, al tinerilor şomeri care împart câte 3 o garsonieră, al mobilierului urban de 5 feluri într-un singur metru pătrat, al cazinourilor şi farmaciilor, al cinematografelor de centru pustii şi al mall-urilor de câteva hectare, al blocurilor reabilitate tricolor, al scandalului anual pentru subvenţia la căldură, al domniei atotputernicelor Luxten şi Apanova, al merțanelor parcate pe trecerea de pietoni, al scrumierelor golite din mers din maşină

suntem noi.

Pentru că oraşul e un produs cultural. El reprezintă ce suntem şi putem noi toţi luaţi la grămadă, ca societate. Aici se regăsesc regulile pe care le vrem respectate, funcţiunile, spaţiile şi construcţiile dorite şi legitimate. Noi toţi producem ceea ce se cheamă oraş. Oraşul este după chipul şi asemănarea noastră.

Ferentariul şi Cotroceniul, Rahova şi Balta Albă, Primăverii şi Centrul Istoric şi ce reprezintă ele acum, tot noi le-am făcut. După 20 de ani, avem puţine scuze pentru felul în care arată acest oraş, pentru că el a devenit al nostru, teoretic şi practic. Nu voi intra aici într-o discuţie despre percepţii, fenomene sociale şi altele asemenea. Cea mai simplă explicaţie e că din 1990 încoace, prin alegeri locale şi alte instrumente, decizia e la noi. Am votat de fiecare dată, noi, primari şi consilieri. Şi dacă n-am votat, decizia tot a noastră a fost, şi a arătat ce am crezut noi că trebuie să (nu) facem pentru oraş. Primarii, consilierii, agenţiile de tot felul, fac fix atât şi ce li se cere să facă.

Pentru multe lucruri nu avem nevoie nici de primar şi nici de consiliu: de la hârtii aruncate pe jos până la a urca în metrou fără să mai aşteptăm ca ceilalţi să coboare sau la lipsa de bună voinţă faţă de ceilalţi în trafic, sunt lucruri pe care (nu) le facem noi pentru noi.

 

Vă rog să îmi spuneţi: cu ce ne mândrim noi, ca oraş, şi am realizat din 1990 încoace? Aş vrea să nu răspundeţi Naţional Arena sau Podul Basarab, deşi mi-e teamă că asta ar ilustra perfect cine suntem.

Advertisements